Centrul de Sociologie Urbană şi Regională – CURS, Grupul de Studii Socio-Comportamentale „Avangarde” şi Fundaţia „Biroul de Cercetări Sociale” – BCS au fost acreditate, vineri, de Biroul Electoral Central să facă sondaje de opinie la ieşirea de la urne la alegerile locale din 27 septembrie, informează Agerpres.

CURS va efectua sondaje în Bucureşti, Cluj, Timişoara, Iaşi, Braşov, Craiova, Baia Mare, Oradea, Piteşti, Constanţa, Ploieşti, Focşani, Deva, Alba Iulia, Arad.

Grupul de Studii Socio-Comportamentale „Avangarde” va activa în Bucureşti, Craiova, Constanţa, Cluj, Iaşi şi Baia Mare.

Fundaţia „Biroul de Cercetări Sociale” – BCS a primit acreditare pentru municipiile Drobeta Turnu Severin, Râmnicu Sărat şi în oraşul Eforie.

Potrivit hotărârilor adoptate, operatorii de sondaj au acces, în baza acreditării, în imobilul în care funcţionează secţia de votare şi în raza de 500 de metri din afara acestuia, fără a avea acces în interiorul localului de vot. Aceştia au obligaţia de a nu tulbura liniştea şi ordinea publică şi de a nu interveni în niciun mod în procesul de organizare şi desfăşurare a alegerilor.

179 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

4 + 4 =