Caută
Close this search box.

Aleksei Navalnîi a fost externat din spitalul berlinez în care a intrat în comă

aleksei navalnîi

Disidentul rus Aleksei Navalnîi a fost externat din spitalul în care era tratat, în Berlin, în urma otrăvirii cu agentul neurotoxiv novichok. Medicii anunță, după o lună de spitalizare, că recuperarea sa completă este posibilă.

Opozantul rus Aleksei Navalnîi, un naţionalist rus, considerat unul dintre cei mai vocali critici ai Kremlinului din rândurile opoziţiei ruse, a fost externat din spitalul din Berlin, unde a fost tratat din 22 august, după ce i s-a făcut rău, în timpul unui zbor intern, în Siberia, iar apoi a fost transferat cu avionul, în capitala Germaniei, în timp ce se afla încă în comă, informează Agerpres.

El ar putea lua în considerare acum întoarcerea în Rusia, notează AFP.

‘Starea pacientului s-a îmbunătăţit suficient cât tratamentul medical de urgenţă să poată să înceteze’, a transmis clinica universitară berlineză Charite, într-un comunicat, în care mai precizează că Navalnîi a fost externat cu o zi înainte, marţi.

‘Pe baza progreselor şi a stării actuale a pacientului, medicii curanţi consideră că recuperarea sa completă este posibilă. Cu toate acestea, este încă prematur să se evalueze efectele potenţiale pe termen lung ale otrăvirii sale grave’, se menţionează în comunicatul spitalului.

Opozantul rus a primit tratament în spitalul din Berlin timp de 32 de zile, dintre care 24 în secţia de terapie intensivă, completează Charite.

În vârstă de 44 de ani, Navalnîi a fost transferat la clinica din Berlin de la un spital din Omsk (oraş în Siberia), după ce i se făcuse rău în timpul zborului de la Tomsk (alt oraş siberian) la Moscova. Echipajul avionului la bordul căruia acesta se afla a efectuat o aterizare de urgenţă la Omsk, unde a fost preluat de ambulanţă şi i-au fost administrate primele îngrijiri care i-au salvat practic viaţa, potrivit staffului său.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri