Prefectura Sibiu a anunţat un focar de coronavirus, la o fabrică de confecţii, 23 de peroane fiind infectate. Alţi 66 de angajaţi ai firmei şi familiile acestora au fost plasaţi în izolare. Au fost izolaţi şi 25 de contacţi direcţi ai celor confirmaţi, dar care nu lucrează în aceeaşi fabrică.

”Vă informăm că în ceea ce priveşte situaţia epidemiologică din cadrul unei societăţi producătoare de articole textile şi materii prime, conform raportului anchetei epidemiologice, înaintat de Direcţia de Sănătate Publică Sibiu, în prezent a fost identificată evoluţia unui focar de infecţie, format din 23 persoane testate pozitiv.

Focarul a fost identificat în data de 09.09.2020, având o rată de atac de 6,74%. În urma anchetei au fost identificaţi un număr total de 91 de contacţi, dintre care 66 sunt contacţi de serviciu, iar 25 sunt contacţi de familie”, a transmis Prefectura Sibiu.

Sursa citată a precizat că s-au izolat în spital toate cele 23 cazuri confirmate pentru evaluare clinică şi paraclinică, s-a dispus carantina la domiciliu a contacţilor de serviciu şi a familiilor acestora, informează News.ro.

”În cadrul societăţii s-a efectuat dezinfecţia şi s-a luat legătura cu reprezentanţii societăţii în vederea aplicării unui plan intern de măsuri de limitare a răspândirii infecţiei, astfel s-a recomandat decalarea programului de lucru, a pauzelor de masă şi a încheierii programului de lucru. De asemenea s-a recomandat tuturor angajaţilor să îşi monitorizeze starea de sănătate prin medicul de familie, iar în cazul în care prezintă simptome să apeleze numărul de urgenţă 112 în vederea transportării la spital şi efectuarea de investigaţii”, a mai transmis Prefectura Sibiu.

Direcţia de Sănătate Publică va efectua controale pentru a verifica dacă sunt respectate măsurile de limitare şi prevenire a răspândirii infecţiei cu SARS CoV-2.

În judeţul Sibiu sunt active, vineri, 302 cazuri.

103 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

1 + 3 =