PSD nu are deloc candidaţi pentru alegerile locale în Otopeni, oraş aflat foarte aproape de Bucureşti. „PSD a falsificat listele într-un asemenea hal încât nu au putut fi acceptate”, anunţă jurnalistul Mircea Marian.
Candudatura la primărie a lui Stelică Constantin Barnă, din partea PSD, a fost respinsă de Judecătoria Buftea, după ce a fost contestată şi de Biroul Electoral din Otopeni. Stelică Barna a fost şef al Gărzii Financiare. ANI l-a verificat în 2011, pentru că nu putea justifica 740.000 de euro din declaraţia sa de avere.
Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 5 Otopeni a respins iniţial candidatura lui Barna (PSD), pe motiv că unii dintre locuitorii Otopeniului care au semnat pentru susţinerea acestuia pe liste au omis să treacă, la adresă, numele oraşului. Anulând semnăturile cu adresa incompletă a semnatarilor, Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 5 Otopeni a respins candidatura reprezentantului PSD.
„Au fost înlăturate semnăturile întrucât nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de aert. 51 alin. 1 şi alin. 3 din Legea nr. 115/2015, în sensul că în dreptul susţinătorului nu se menţionează adresa completă a acestuia, nefiind indicat oraşul, motiv pentru care nu se poate considera că persoana care a semnat îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 51…”, este motivarea hotărârii de respingere a candidaturii.
Stelică Constantin Barna a contestat la Judecătoria Buftea decizia Biroului Electoral de Circumscripţie nr. 5 Otopeni. Judecătorii însă au respins contestaţia PSD.
În Otopeni mai candidează numai reprezentanţi ai PNL, USR-PLUS şi ai unei organizaţii civice locale, care a înfiinţat Partidul Iniţiativa Otopeniul Nostru. Otopeni are 10.000 de locuitori şi cu un buget de 38 de milioane de euro.