Caută
Close this search box.

Cea mai mare captură din istorie de „drogul jihadului” şi haşiş, făcută de DIICOT

DIICOT şi Poliţia Română au anunţat marţi că au reuşit cea mai mare captură din istorie de haşiş şi pastile de captagon (drogul jihadului), în valoare de 60 de milioane euro.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, în luna august, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate – Serviciul Antidrog şi Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Porturi Maritime au efectuat investigaţii într-o cauză având ca obiect săvârşirea infracţiunii de trafic internaţional de droguri de risc şi de mare risc.

În urma investigaţiilor, a fost identificată o navă care transporta două containere ce conţineau 40 de tone de produse nealimentare, expediate din Portul Latakia (Siria), care a tranzitat Turcia şi care avea ca destinaţie finală Portul Constanţa.

La data de 30 august, nava a ancorat în Portul Constanţa, iar containerele au fost descărcate.

În urma percheziţionării containerelor, într-unul dintre acestea au fost descoperite aproximativ 1,5 tone de haşiş şi 751 de kg de pastile de captagon (4.024.250 de pastile de captagon).

Drogurile erau disimulate între recipientele de carton cu marfă transportată legal, astfel încât să se evite descoperirea acestora prin mijloace tehnice specifice de detectare a acestor substanţe. Marfa de acoperire, săpun organic cu o densitate foarte mare, avea menirea de a masca drogurile.

Comprimatele de tip captagon, cunoscut şi sub denumirea de „drogul jihadului”, au, în mod uzual, un conţinut ridicat de amfetamină.

Valoarea de piaţă a drogurilor capturate este de aproximativ 60.000.000 de euro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri