Caută
Close this search box.

Cercetătorii germani au descoperit leacul împotriva Covid-19

covid-19

Cercetătorii germani anunță că au descoperit o metodă foarte eficientă de luptă împotriva Covid-19. Studiile sunt abia la început, dar ele arată că sistemul acesta funcționează mai bine pe pacienții deja infectați, decât pe cei pe care leacul acesta revoluţionat a fost administrat preventiv.

Cercetătorii de la Spitalul universitar Charité din Berlin și de la Centrul German de Boli Neurodegenerative au extras aproape 600 de tipuri diferite de anticorpi din sângele celor infectați, dar au și creat alți anticorpi în mod artificial, explică Biziday, citând Die Welt.

Conform studiilor, trei dintre aceștia sunt deosebit de promițători în dezvoltarea clinică viitoare a unor medicamente împotriva COVID. Pot oferi protecție imediată după administrare, atât preventiv, cât și pentru cei deja bolnavi.

Totuși, spun cercetătorii, sunt mai eficienți când sunt folosiți în corpul pacientului deja infectat. Concret, anticorpii se prind de virus și îl împiedică să pătrundă în celule și să se înmulțească. Testele sunt însă abia la stadiul de administrare pe hamsteri.

Diferit față de o vaccinare obișnuită (activă), administrarea de anticorpi nu este la fel de rezistentă în timp, însă poate avea avantajul efectului imediat. Vaccinarea activă are nevoie de timp pentru ca organismul să dezvolte anticorpi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri