Caută
Close this search box.

Ceremonia de decernare a premiilor Nobel a fost anulată, în premieră după 1944

Ceremonia oficială de înmânare a premiilor Nobel din 10 decembrie de la Stockholm a fost anulată, o premieră din 1944, din cauza pandemiei de COVID-19, a anunţat Fundaţia Nobel, potrivit AFP şi dpa.

Cu toate acestea, este planificată o ceremonie televizată, ce va fi transmisă din capitala Suediei pe 10 decembrie, în absenţa câştigătorilor care îşi vor primi premiile de la distanţă, în ţările lor.

Numele laureaţilor diferitelor premii (Medicină, Fizică, Chimie, Literatură, Pace şi Economie) vor fi anunţate la datele prevăzute, între 5 şi 12 octombrie, din Stockholm şi Oslo.

O mică ceremonie de decernare a premiului Nobel pentru Pace este prevăzută la Oslo pentru data de 10 decembrie, însă într-un format foarte restrâns, a anunţat directorul Institutului Nobel, citat de Agerpres.

„Ultima dată când nu a existat o ceremonie la Stockholm a fost în 1944”, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a declarat Gustav Källstrand, istoric al Fundaţiei Nobel, pentru AFP.

„Cu toate acestea, anul acesta va exista o ceremonie digitală”, a precizat el.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri