Caută
Close this search box.

Ciolacu anunţă că şcolile se vor închide după alegerile locale

Ciolacu

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, miercuri, la Râmnicu Sărat, în cadrul unei vizite electorale pe care o face în judeţul Buzău, că şcolile vor fi închise după alegerile locale şi elevii vor face orele online.

Întrebat cum comentează că tot mai multe şcoli din ţară se închid după ce copii sau profesori sunt depistaţi pozitiv cu SARS-CoV-2, liderul PSD a spus că oricum acestea se vor închide de luni.

„Oameni buni, nu v-aţi lămurit că şcolile au fost deschise electoral? Doamna Anisie, vineri, a dat un ordin către inspectoratele şcolare ca după alegerile locale se va face învăţământ online, uitând că peste 800.000 de elevi, adică peste 5.000 de localităţi, nu au acces la internet. Totul, absolut totul nu fac decât electoral. Şcolile se vor închide după alegerile locale, altfel de ce ar fi dat această circulară?!”, a spus Marcel Ciolacu.

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a decis, miercuri, că orele se vor derula online, în 25, 28 şi 29 septembrie, în toate unităţile de învăţământ în care vor fi amenajate secţii de votare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri