Caută
Close this search box.

Ciolacu: PSD îi va da o lecţie lui Orban pe care s-o ţină minte, în aceste alegeri

marcel ciolacu

Marcel Ciolacu a afirmat că PSD îi va da o lecţie pe care să o ţină minte lui Ludovic Orban la alegerile locale. Liderul social-democraţilor a adăugat că incompetenţii din Guvern trebuie să iasă din logica de campanie electorală, în care au fost în ultimele 10 luni, şi să ia măsuri pentru ca scrutinul din 27 septembrie să se desfăşoare în condiţii de siguranţă, în contextul pandemiei de COVID-19.

„PSD îi va da o lecţie lui Orban pe care s-o ţină minte în aceste alegeri! Toţi candidaţii PSD sunt pregătiţi şi determinaţi să pună stop jafului penelist pe 27 septembrie! Mă aşteptam însă ca premierul Orban să spună că aceste alegeri sunt dificile din cauza condiţiilor speciale în care se desfăşoară.

Pentru că, înainte de toate, sunt necesare o serie de măsuri coerente pentru ca populaţia să vină în siguranţă la vot. Nu că sunt dificile pentru că îi este frică de forţa PSD!”, a scris Marcel Ciolacu, pe Facebook, conform News.ro.

Liderul PSD a adăugat că deschiderea şcolilor va fi un mare fiasco, pentru că Executivul nu a luat măsurile necesare începerii anului şcolar pe 14 septembrie.

„Guvernul PNL a dat-o deja în bară cu deschiderea şcolilor. Toate datele arată că va fi un mare fiasco! Incompetenţii din Guvern trebuie să iasă din logica de campanie în care au fost timp de 10 luni de zile şi să ia măsuri clare atât pentru desfăşurarea activităţilor şcolare, cât şi pentru organizarea corectă şi în siguranţă a alegerilor!”, a conchis Ciolacu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri