Caută
Close this search box.

Consilier din Ministerul Educației: 5000 de școli nu au internet

Un număr de 5.000 de clădiri şcolare, din cele peste 22.000 existente la nivelul întregii țări, nu au acces la internet în acest moment, a declarat Jean Badea, consilier în Ministerul Educaţiei. 

„Pot să anunţ acum în premieră, având în vedere faptul că s-a lucrat până târziu aseară la identificarea punctuală a clădirilor unităţilor care pot fi conectate că, până în data de 14 septembrie, din cele aproximativ 5.000 de clădiri care nu sunt conectate în acest moment, se vor face demersuri pentru 2.800 de clădiri ca să fie conectate până la momentul 14 septembrie, când se reiau cursurile. Cum spuneam, grupul de lucru a fost extrem de activ, foarte târziu aseară s-a terminat aceasta analiză punctuală făcută pe fiecare din cele 5.000 de clădiri care la momentul acesta nu beneficiază de internet, din cele peste 22.000 de clădiri pe care Ministerul Educaţiei le-a identificat în teritoriu ca fiind clădiri cu destinaţia de învăţământ”, a declarat Jean Badea joi, potrivit Agerpres.

El spune că cea mai mare problemă este în zonele defavorizate.

„Sperăm ca începutul anului şcolar să ne găsească cu un număr cât mai mic de unităţi în care nu ajunge resursa de internet. Avantajul este că în zonele respective, cu comunităţi mici, va exista posibilitatea ca învăţământul să se desfăşoare faţă în faţă, deci resursa de internet nu este indispensabilă, ceea ce nu înseamnă că nu este necesară. Cu siguranţă este necesară, dar procesul de educaţie va putea continua şi până când resursa de internet va ajunge şi în comunitatea respectivă”, a completat Badea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri