Caută
Close this search box.

Constanţa: Aproape o jumătate de milion de pachete cu ţigări de contrabandă, capturate în acest an de Garda de Coastă

Circa 487.000 de pachete cu ţigări de contrabandă, în valoare de 5,9 milioane de lei, au fost capturate în acest an de poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, aproximativ 85% dintre acestea fiind depistate în august, ascunse într-un container, în spatele unor obiecte de mobilier aduse în Portul Constanţa din Emiratele Arabe Unite.

Directorul Gărzii de Coastă, comisar şef de poliţie Laurenţiu Cristian Cicu, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că toate cele peste 412.000 de pachete cu ţigări de contrabandă, în valoare de aproximativ un milion de euro, depistate luna trecută într-un container, în Portul Constanţa Sud – Agigea, se află în prezent depozitate în camera cu corpuri delicte a instituţiei, ţigaretele urmând a fi distruse.

Referitor la acest caz, Cicu a spus că poliţiştii Gărzii de Coastă au selectat pentru control, pe baza unei informaţii, respectivul container care, conform documentelor de transport, trebuia să fie încărcat cu mobilier din plastic, provenind din Emiratele Arabe Unite.

„La deschiderea containerului, poliţiştii de frontieră şi lucrătorii vamali au constatat că în partea din faţă se aflau cutii care conţineau obiectele de mobilier menţionate în documente, restul containerului fiind încărcat cu cutii de carton ce conţineau ţigări de provenienţă Duty Free”, a afirmat şeful Gărzii de Coastă.

Potrivit acestuia, cercetările poliţiştilor de frontieră, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, efectuate sub aspectul comiterii infracţiunii de contrabandă, sunt în derulare.

Diferenţa de aproximativ 15% din ţigările de contrabandă capturate de poliţiştii de frontieră ai Gărzii de Coastă, în primele opt luni ale anului în curs, reprezintă 25 de cazuri privind comiterea a acestui tip de infracţiune, în care au fost implicate peste 30 de persoane.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri