Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente Constantin Buică a declarat că se va reveni asupra deciziei BEC, privind alegătorii care locuiesc la o altă adresă decât cea de domiciliu trecută în buletin, care votează la alegerile locale din 27 septembrie.
Şeful AEP a adăugat că vor fi aduse clarificări, dacă este cazul, şi a precizat că hotărârea BEC nu introduce nici o interdicţie pentru alegători, aceştia putând vota pe listele suplimentare, dacă doresc.
„Mâine (miercuri – n.r.) se va analiza să vadă dacă e ceva neclar în ceea ce s-a stabilit în şedinţa BEC, pentru că au apărut tot felul de controverse. Nu există controverse. Vom analiza ca să vedem mâine. Nu este nici o interdicţie, hotărârea nu produce nici o interdicţie. Vom pune în discuţie să vedem dacă este vreo neclaritate în acea hotărâre a BEC”, a afirmat Constantin Buică, pentru News.ro.
Întrebat dacă este posibil să fie schimbată formularea din decizia dată de Biroul Electoral Central, şeful AEP a răspuns: „E posibil orice, atâta timp cât unele asociaţii s-au adresat BEC ca să revină asupra hotărârii. Mâine o să vedem ce neclaritate a fost constatată. O să vedem, în funcţie de ceea ce au cerut acele asociaţii dacă este nevoie de o clarificare”.
Biroul Electoral Central (BEC) a decis, printr-o hotărâre, ca românii care nu şi-au făcut viză de flotant până cel târziu la data de 4 septembrie să nu poată vota decât în localitatea de domiciliu la alegerile locale din 27 septembrie, potrivit documentului afişat pe site-ul instituţiei.
„Alegătorul care, până cel mai târziu în data de 4 septembrie 2020, şi-a stabilit reşedinţa la o altă adresă decât cea de domiciliu votează numai la secţia de votare unde este arondată strada la care îşi are reşedinţa menţionată pe actul de identitate, urmând a fi înscris în lista electorală suplimentară dacă nu a solicitat înscrierea în listele electorate permanente cu adresa de reşedinţă”, conform deciziei de ieri, luată de BEC.
De asemenea, „alegătorul care nu şi-a preschimbat actul de identitate după modificarea limitei unităţii administrativ-teritoriale unde îşi are domiciliul sau reşedinţa, votează la secţia de votare la care este arondată strada ce figurează la menţiunea privind domiciliul sau reşedinţa înscrisă pe actul de identitate”, conform sursei citate.
În schimb, alegătorul care deţine un act de identitate al cărui termen de valabilitate ar fi expirat în perioada 1 martie – 27 septembrie 2020, îşi poate exercita dreptul de vot în baza acestuia, mai arată hotărârea BEC.