Până astăzi, 4.458 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat, iar 90.649 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi anunţă Grupul de Comunicare Strategică.

808 noi cazuri de COVID-19 au fost depistate în România din 7940 de teste prelucrate, iar alte 23 de decese au fost raportate. 7240 de persoane sunt internate, dintre care 464 de pacienți se află la Terapie Intensivă.

În intervalul 20.09.2020 (10:00) – 21.09.2020 (10:00) au fost înregistrate 23 de decese (12 bărbați și 11 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Bacău, Buzău, Caraș-Severin, Dolj, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 3 decese la categoria 50-59 de ani, 4 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 7 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 5 decese la categoria de peste 80 de ani.

22 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.240. Dintre acestea, 464 sunt internate la ATI.

Până astăzi, 21 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 113.589 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

90.649 de pacienți au fost declarați vindecați.

130 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

2 + 5 =