I-a şocat pe mulţi după ce a afirmat cu cinism: „Nu vreau să fiu judecat şi să par cinic, dar în toată lumea COVID-ul a luat viaţa celor care şi aşa erau o povară pentru ei şi pentru cei din jur”,

În consecinţă, şi-a primit răsplata. A fost nevoit să demisioneze de îndată.

Premierul Republicii Moldova, Ion Chicu, l-a convocat astăzi într-o şedinţă pe directorul Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică, în cadrul căreia Nicolae Furtună şi-a anunţat demisia. (…)

Ion Chicu şi-a exprimat regretul profund pentru declaraţiile lansate recent în spaţiul public de către ex-conducătorul ANSP”, anunţă Guvernul de la Chişinău într-un comunicat publicat de deschide.md şi citat de News.ro.

Nicolae Furtună a declarat într-o emisiune televizată că, în general, coronavirusul a luat viaţa oamenilor care deja erau bolnavi.

„Nu vreau să fiu judecat şi să par cinic, dar în toată lumea COVID-ul a luat viaţa celor care şi aşa erau o povară pentru ei şi pentru cei din jur”, a afirmat el.

Furtună a explicat marţi într-un briefing de presă că „expresia a fost înţeleasă eronat” şi că în domeniul medicinei termenul „povară” are altă conotaţie decât cea folosită în societate. Acesta şi-a cerut scuze de la cei care au înţeles greşit spusele sale.

180 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

4 + 6 =