Caută
Close this search box.

Directoare la o şcoală din Bucureşti, condamnată la trei ani de închisoare

În plină pandemie, Carmen Elena Zanfir, director şi ordonator de credite la Şcoala nr. 150 din Capitală, a fost condamnată de Tribunalul Bucureşti la trei ani închisoare cu executare.

Directoarea este acuzată de luare de mită. Se pare că ar fi primit suma de 137.236 de lei de la reprezentantul unei firme care executa lucrări de reparaţii şi reabilitare a şcolii, potrivit Agerpres.

Instanţa a decis că directoarea nu mai are dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a exercita profesia de cadru didactic în învăţământul de stat sau privat şi dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, pe o durată de cinci ani, după executarea condamnării.

De asemenea, instanţa a dispus confiscarea de la directoare a sumei de 30.000 de lei, fiind nevoită să restituie şi suma de 5.000 de lei către martora Nicoleta Elena Diaconescu.

Decizia Tribunalului Bucureşti nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel

Carmen Elena Zanfir a fost trimisă în judecată de DNA în luna mai 2020, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită.

Potrivit informaţiilor DNA, în perioada septembrie – octombrie 2019, Carmen Elena Zanfir a pretins de la reprezentantul unei societăţi comerciale (martor) un comision de 4% (137.236 lei) din valoarea totală a sumei facturate de societate în executarea unui contract de lucrări de reabilitare a şcolii, pentru ca, în schimb, să aprobe plăţile către societatea respectivă, precum şi încheierea unui act adiţional de prelungire a duratei contractului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri