Caută
Close this search box.

DNA anchetează achiziția celor 103 milioane de măști pentru persoanele defavorizate

dna

Achiziția celor 103 milioane de măști pentru persoanele defavorizate de la firma Naguma Medical Supply SRL este anchetată de DNA. Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat că ministerul a furnizat toate informațiile pe care DNA le-a cerut, în legătură cu această achiziție.

„Noi am furnizat toate informațiile pe care DNA le-a cerut în speța acestei achiziții. Noi suntem deschiși să oferim documentațiile. Avem și noi în anchetă internă contractele în desfășurare și, în măsura în care vom finaliza, vom direcționa către organele de anchetă”, a declarat Nelu Tătaru.

Premierul Ludovic Orban a confirmat că au fost recepționate cele 103 milioane de măști, pentru persoanele defavorizate, achiziționate de la firma Naguma Medical Supply SRL.

Naguma Medical Supply SRL a anunțat într-un comunicat că a finalizat livrarea la nivel național a celor 103 milioane de măști medicale destinate românilor din categorii defavorizate.

Anunțul a venit în ultima zi din perioada de grație de 15 zile acordată, conform contractului, de Ministerul Sănătății, după ce a notificat compania omului de afaceri Michael Topolinksi să respecte termene contractuale și după ce Naguma a acuzat ministerul că vrea să rezilieze contractul în beneficiul firmei Best Achiziții. Detalii aici

Naguma Medical Supply, reprezentată de omul de afaceri Michael Topolinski, a câștigat licitația organizată de Ministerul Sănătății la sfârșitul lunii iunie, pe baza celui mai mic preț oferit pentru măștile medicale, adică 0,64 RON plus TVA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri