Caută
Close this search box.

Documentar realizat în România, difuzat înainte de discursul anual al președintelui Comisiei Europene VIDEO

Comisia Europeană a difuzat marți seară, pe Facebook, un documentar despre istoria Europei, realizat în România, sub titlul „Generațiile UE”.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va susține miercuri, la ora 10.00 (ora României), primul său discurs privind starea Uniunii, potrivit unui comunicat al CE. Acesta va fi urmat de o dezbatere în plenul Parlamentului European cu eurodeputații.

Cu o zi înainte de discursul anual despre starea Uniunii, Comisia Europeană a difuzat, marți seară, un documentar despre istoria continentului european, film realizat în România: „Generațiile UE”, potrivit Digi24.

Documentarul marchează cele mai importante momente care au condus la Uniunea Europeană de astăzi.

„Uniunea Europeană este un dar făcut de europeni pentru europeni. Europeni care au văzut întunericul la amiază, dar care au avut darul reconcilierii.

Aceleași generații care au trecut prin ororile celui de-al Doilea Război Mondial au înțeles că rostul lor este de a construi, nu de a demola, de a uni, nu de a separa. Pariul lor este astăzi mai actual ca niciodată: împreună suntem mai puternici!”, este prezentarea documentarului făcută pe pagina FB a Comisiei Europene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri