Caută
Close this search box.

Eliberat condiţionat, interlopul Corduneanu spune că vrea să scrie cărţi despre Justiţie

costel corduneanu

Liderul interlop Costel Corduneanu ar fi avut o comportare bună pe perioada detenţiei şi ar fi dat dovezi de îndreptare, au considerat magistraţii care i-au analizat cererea de eliberare condiţionată.

Judecătorii au mai apreciat că timpul executat din pedeapsa este suficient, pentru ca interlopul ieşean „să-şi însuşească scopul preventiv şi educativ al acesteia, astfel încât pe viitor să nu mai comită şi alte fapte infracţionale şi să poată fi redat societăţii”.

Concluziile aparţin judecătorilor Tribunalului Mureş, care au decis pe 16 septembrie că liderul clanului interlop Corduneanu poate fi eliberat condiţionat. Costel Corduneanu execută o pedeapsă de trei ani de închisoare cu executare, după ce a fost declarat vinovat pentru plata unui hacker care să îi spioneze laptopul fostei neveste, pentru a descoperi dacă aceasta face sau nu videochat, explică Ziare.com.

El fusese condamnat într-un dosar, în care fusese acuzat de infracţiuni grave (trafic de persoane, trafic de minori, şantaj sau spălare de bani), dar a fost achitat pentru aceste infracţiuni, deoarece judecătorii au exclus interceptările realizate de SRI, în baza unei decizii CCR.

Costel Corduneanu a depus în ultimele luni mai multe solicitări în instanţă pentru a fi eliberat, el invocând că, în urma unei decizii formulate de magistraţii din Mehedinţi, care i-au scăzut din pedeapsa perioada petrecută în arest preventiv, a întrunit fracţia necesară încă din vară.

Judecătorii însă au respins în serie cererile de eliberare. Până pe 16 septembrie, la Tribunalul Mureş.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri