Caută
Close this search box.

Greta Thunberg, activista de mediu protestează din nou în faţa Parlamentului suedez

Greta Thunberg a început un nou protest pentru stoparea încălzirii globale. Activista de mediu şi-a spus nemulţumirile în faţa Parlamentului din Suedia, dar sute de mici proteste se vor desfăşura în toată ţara, potrivit Mediafax.

Cunoscuta activistă adolescentă, care militează pentru oprirea încălzirii globale, a început un nou protest în faţa Parlamentului Suediei, locul în care, în urmă cu doi ani, şi-a făcut auzită vocea pentru prima dată.

De atunci, aceasta a adunat în jurul ei un număr mare de persoane care îi susţin cauza, iar în prezent mulţi i se alătură în activităţile pe care le întreprinde.

Urmând îndrumările stricte de sănătate ale Suediei, care limitează întrunirile publice la 50 de persoane, Greta Thunberg nu organizează un protest mare. În schimb, activiştii planifică sute de acţiuni mici în faţa primăriilor din toată ţara.

„Trebuie să tratăm criza climatică ca pe o criză. Este simplu. Criza climatică nu a fost tratată niciodată ca o criză şi dacă nu o tratăm ca pe o criză, nu vom putea să o rezolvăm (…) Speranţa principală este, ca întotdeauna, să încercăm să avem un impact asupra nivelului de conştientizare şi al opiniei publice, astfel încât oamenii să înceapă să devină mai conştienţi de criza climatică, ca să putem creea această presiune asupra oamenilor de la putere, astfel încât să se întâmple ceva”, a declarat Greta Thunberg.

2 răspunsuri

  1. My name is Adna Underwood. And I am a professional academic writer with many years of experience in writing.

    My primary goal is to solve problems related to writing. And I have been doing it for many years. I have been with several associations as a volunteer and have assisted people in many ways.
    My love for writing has no end. It is like the air we breathe, something I cherish with all my being. I am a passionate writer who started at an early age.
    I’m happy that I`ve already sold several copies of my works in different countries like USA, Russia and others too numerous to mention.
    I also work in an organization that provides assistance to many clients from different parts of the world. Students always come to me because I work no matter how difficult their projects are. I help them to save energy, because I feel fulfilled when people come to me for professional help.

    Professional academic Writer – Adna – http://www.sahelopera.comBand

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri