Caută
Close this search box.

Marcel Vela: Viitorul vine mereu și arată greșelile trecutului, care nu trebuie să se repete

marcel vela

Ministrul de Interne, Marcel Vela, care candidează la Consiliul Local Caransebeş şi la Consiliul Judeţean Caraş-Severin, afirmă că oamenii trebuie să acţioneze în prezent, nu să „aştepte ca viitorul să dea un sens speranțelor”.

„Viitorul vine mereu și arată greșelile trecutului, care nu trebuie să se repete iar și iar”, spune Vela.

„Viitorul vine mereu și arată greșelile trecutului, care nu trebuie să se repete iar și iar. De cele mai multe ori, auzim cuvinte care se referă la viitor şi le asociem cu promisiuni deșarte.

Clipa prezentă ne arată, mai mult ca oricând, faptul că astăzi nu mai putem vorbi despre a câștiga, ci despre a primi încredere din partea oamenilor. O încredere care în ultimii ani a fost ştirbită”, a scris Vela, pe Facebook.

El a adăugat că, în această zi, alegătorii sunt „Vocea”.

„Nu putem aștepta ca viitorul să dea un sens speranțelor noastre, ci trebuie să acționăm în prezent. De aceea trebuie să luăm frâiele destinelor noastre și să ne redăm speranța! Speranța de mai bine, pentru mine, pentru tine, dar, mai ales, pentru noi.

Singuri sau dezbinați nu putem clădi nimic trainic. Pentru a clădi ceva trainic este nevoie de unitate, de devotament și #săfimechipă! Dragi prieteni, Astăzi #VOTĂM!”, a afirmat Marcel Vela.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri