Cunoscutul poliţist braşovean Marian Godină anunţă că este alături de Radu Gavriş. Gavriş a fost pedepsit de mafia de la vârful MAI, fiind suspectat că a livrat presei imaginile de la întâlnirea dintre Liviu Vasilescu şi capii Clanului Duduianu. „Alături de profesionişti”, este mesajul lui Godină, pe Facebook.

Întrebat dacă şi el ar fi prezentat presei imaginile cu întâlnirea dintre şeful Poliţiei şi Duduieni, Godină a confirmat.

Comisarul Radu Gavriş de la Poliţia Capitalei a fost „detaşat” pentru şase luni, la Poliţia Judeţeană Harghita, a anunţat Poliţia Română. Gavriş a intrat în conflict, în ultima perioadă, cu centrele vechi de putere de la vârful MAI.

„Cu aceeaşi dată (1 septembrie), prin dispoziţia inspectorului general al Poliţiei Române, comisarul-şef de poliţie Gavriş Radu Emilian, prim-adjunct al directorului general al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, a fost detaşat să îndeplinească atribuţiile funcţiei de adjunct al inspectorului şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Harghita, pe o perioadă de 6 luni. Atribuţiile sale în cadrul unităţii teritoriale vor fi pe linie de investigaţii criminale”, a anunţat IGPR.

Decizia de detaşare a fost semnată de Liviu Vasilescu, cu puţin timp înainte de a-şi anunţa demisia de la şefia Poliţiei Române, ca urmare a scandalului generat de întâlnirea cu membri ai Clanului Duduianu.

Recent, secretarul de stat Bogdan Despescu a ameninţat cu demiterea celor care au scurs în presă imaginile cu întâlnirea dintre şefii Poliţiei Române cu şefii Clanului Duduianu.

„IGPR pupa ghiulul interlopilor, dar îşi bate joc de unul dintre cei mai buni poliţişti din România. L-au trimis pe Gavriş în exil 6 luni la IPJ Harghita”, a comentat jurnalistul Alex Costache (TVR), specializat pe Justiţie.

„Rar am văzut o mizerie mai mare! Ce n-a reuşit Carmen Dan face Marcel Vela, sluga lui Despescu. Unul dintre puţinii profesionişti din Poliţia Capitalei, Radu Gavriş, cel care a scos din rahat Cazul Caracal, este exilat 6 luni la Harghita, prin ordinul partenerului la ceas de noapte al interlopilor, demisionarul Vasilescu. Slugile interlopilor execută profesioniştii!”, a scris şi jurnalista Ioana Ene Dogioiu.

Radu Gavriş este adjunct al şefului Poliţiei Capitalei din august 2018, iar până atunci a condus Serviciul Omoruri din Poliţia Capitalei. Radu Gavriş a condus timp de 11 ani Serviciul Omoruri al Poliţiei Capitalei şi nu a avut nici un caz nerezolvat.

316 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here