Caută
Close this search box.

Monstru, nu tată! I-a tăiat burta soției gravide în 7 luni ca să verifice dacă va avea băiat!

Iată că în jurul nostrui, în 2020, încă mai au loc întâmplări demne de vremurile cele mai întunecate ale omenirii. În India, de exemplu, s-a petrecut ceva ce a îngrozit nu numai comunitatea locală, ci întreg mapamondul, căci știrea a făcut imediat înconjurul lumii. Un tată de cinci fete i-a deschis stomacul soției însărcinate în 7 luni doar ca să verifice dacă va avea băiat!

Gestul, cu adevărat locant, s-a petrecut pe 19 septembrie în statul Uttar Pradesh, din nordul Indiei. Și-a atacat soția cu un cuțit numai ca să vadă dacă îi va aduce și un băiat, după ce în trecut a născut cinci fete. Pe bărbat îl cheamă Pannalal, iar rudele îi găsesc deja circumstanțe atenuante: prea tare își dorea și un fiu lângă cele cinci fiice încât n-a mai avut răbdare până la naștere!

În India, preferința pentru băieți rămâne la loc de cinste, despre ei spunându-se că aduc bogăție familiei. În schimb, fetele nu sunt prea dorite, ele fiind „vinovate” că au nevoie de zestre și sărăcesc familia. Astfel, potrivit unui raport internațional, avorturile selective sexuale sunt destul de răspândite în India, acolo unde familiile preferă să aibă mai degrabă fii decât fiice.

Soția atacată, în vârstă de 35 de ani, se află acum în stare critică la Spitalul Bareilly. Medicii sunt rezervați în privința șanselor de supraviețuire. Bărbatul deja a fost reținut, conform declarațiilor date de Singh Chauhan, un înalt oficial al Poliției din India.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri