Caută
Close this search box.

OMS: Eliminarea restricţiilor fără controlul Covid-19 e o reţetă a dezastrului

oms

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a îndemnat statele lumii să menţină restricţiile antiepidemice. Directorul general Tedros Adhanom Ghebreyesus a avertizat că o deschidere fără un control asupra noului coronavirus „este o reţetă a dezastrului”, relatează Reuters.

Tedros a admis faptul că mulţi oameni s-au săturat de restricţii şi doresc să revină la normalitate, după opt luni de când lumea se confruntă cu pandemia de COVID-19.

”Dorim să vedem copiii revenind la şcoală şi oamenii revenind la locurile de muncă, dar dorim de asemenea să vedem acest lucru făcându-se în siguranţă”, a subliniat directorul general al OMS la o conferinţă de presă, informează Agerpres.

”Nicio ţară nu poate pretinde că pandemia s-a terminat”, a insistat Tedros. ”Realitatea este că virusul se răspândeşte cu uşurinţă. Deschiderea fără control este o reţetă a dezastrului”, atrage el atenţia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri