Caută
Close this search box.

Orban: Vom avea foarte multe situaţii în care părinţii vor sta acasă cu copiii

alocaţii

Premierul Ludovic Orban a afirmat, joi, că situaţia în privinţa şcolilor este una dinamică şi a arătat că vor exista foarte multe situaţii în care unul dintre părinţi va avea dreptul la 75% din salariu pentru a sta acasă cu copiii care vor învăţa online.

„Doamna ministru Alexandru, să fim pregătiţi cu procedurile pentru că este clar că o să avem foarte multe situaţii în care sunt părinţi care au dreptul legal, conform ordonanţei de urgenţă, ca, dacă există o situaţie în care copilul stă acasă, participă la o formă de învăţământ online de acasă, noi asigurăm plata pentru un părinte a 75% din salariu şi aici să avem toate procedurile bine puse la punct. (…) Acum o să fie o situaţie dinamică.

Situaţia în perioada stării de urgenţă şi a stării de alertă până la vacanţa şcolară a fost că toţi au fost online, acum e o situaţie foarte alertă în care o să apară situaţii în care două săptămâni o să trebuiască în mai multe localităţi dintr-un judeţ să asigurăm dreptul respectiv pentru părinţi pe perioada în care funcţionează suspendarea cursurilor”, i-a solicitat premierul ministrului Muncii, Violeta Alexandru, în debutul şedinţei de Guvern.

Ministrul a precizat că toate procedurile sunt puse la punct.

„Am gestionat acest proces şi la finalul anului şcolar trecut. Avem deja o practică în acest sens şi ne pregătim pentru situaţiile care ar putea apărea. Nu ni le dorim, dar ne pregătim.”, a răspuns Violeta Alexandru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri