Caută
Close this search box.

Papa Francisc nu a respins demisia unui episcop acuzat de pedofilie

papa francisc

Papa Francisc a acceptat luni demisia unui episcop abia numit în SUA, după ce acesta a fost acuzat de abuz sexual asupra unui minor, informează AFP.

Prelatul, în vârstă de 66 de ani, numit episcop în iunie, nici nu ajunsese la Duluth, în statul american Minnesota, unde trebuia să preia episcopatul de la 1 octombrie.

Vaticanul a anunţat, potrivit Agerpres, doar că „Sfântul Părinte a acceptat demisia prezentată de episcopul din Duluth, monseniorul Michel Mulloy”.

Dioceza din Rapid City (statul Dakota de Sud) a prezentat însă pe site-ul său de internet o informaţie care ar putea explica situaţia.

La începutul lui august, s-a primit o notificare privind presupuse abuzuri sexuale asupra unui minor comise la începutul anilor 1980 de Mulloy, pe atunci preot. Dioceza a precizat că a urmat procedura pentru astfel de cazuri, informând poliţia şi cerându-i clericului să nu -şi mai îndeplinească atribuţiile, după care a solicitat o anchetă independentă.

Membrii episcopiei au ajuns la concluzia că „acuzaţia îndeplineşte criteriile dreptului canonic pentru a determina continuarea anchetei”. Mulloy a primit un rezumat al acuzaţiilor care i se aduc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri