Caută
Close this search box.

Peste 70 de state în Programul COVAX, de acces echitabil la vaccinul Covid-19

covax

Sunt 76 de națiuni care s-au angajat până în prezent, în planul mondial de alocare a vaccinului Covid-19, care își propune să contribuie la cumpărarea și distribuirea echitabilă a unui vaccin acreditat, a anunţat, în exclusivitate pentru Reuters, co-directorul programului COVAX.

Seth Berkley, care este și director executiv al Alianței GAVI, parteneriat public-privat la nivel mondial în domeniul sănătății pentru accesul la imunizare în țările sărace, a declarat că în planul cunoscut sub numele de COVAX, sunt angajate Japonia, Germania, Norvegia și alte 70 de națiuni, cu scopul de principiu de a procura vaccinuri COVID-19 pentru populațiile lor, informează Ştirile TVR.

„Avem, în acest moment, 76 de țări cu venituri medii superioare și cu venituri ridicate – care au confirmat intenția de a participa – și ne așteptăm ca acest număr să crească”, a declarat Berkley pentru Reuters într-un interviu. „Asta e o veste bună. Arată că facilitatea COVAX este deschisă pentru acțiune și atrage tipul de interes din întreaga lume pe care l-am sperat”, a precizat el.

Proiectul COVAX, coordonat de GAVI, Organzația Mondială a Sănătății (OMS) și Coaliția pentru Inovații în Pregătirea Epidemică (CEPI), a fost gândit pentru a descuraja guvernele naționale să acumuleze vaccinuri COVID-19 și pentru a da șansă la vaccinare prioritar persoanelor cu cel mai mare risc, în fiecare țară.

Prin COVAX, țările bogate vor finanța achizițiile de vaccinuri din bugetele lor naționale și vor fi partenere cu 92 de țări mai sărace, sprijinite prin donații voluntare, pentru a se asigura că vaccinurile sunt livrate în mod echitabil, a mai spus Berkley.

În viziunea promotorilor COVAX, această strategie ar trebui să scadă prețul vaccinului și să grăbească sfârșitul pandemiei. COVAX vizează procurarea și livrarea a 2 miliarde de doze de vaccinuri aprobate până la sfârșitul anului 2021.

În prezent, programul are în atenție nouă vaccinuri candidate COVID-19, bazate pe tehnologii și abordări științifice diferite, unele aflate deja în stadiu avansat de studii clinice și ar putea fi disponibile până la sfârșitul anului.

Agenția de presă mai arată că purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Chinei, Hua Chunying, a declarat miercuri într-un briefing că China „sprijină COVAX și a comunicat cu OMS și alți parteneri” despre aceasta.

Statele Unite au declarat marți că nu se vor alătura COVAX din cauza obiecției administrației Trump față de implicarea OMS, măsură descrisă de unii critici drept „dezamăgitoare”. Berkley a spus în interviul său că nu a fost surprins de decizia SUA, dar va căuta să continue discuțiile cu Washingtonul.

În ceea ce părea să fie o schimbare de poziție miercuri, Uniunea Europeană a declarat că statele sale membre ar putea cumpăra potențiali vaccinuri COVID-19 prin COVAX, se mai arată în informarea Reuters.

OMS descrie COVAX ca o „poliță de asigurare de neprețuit” pentru toate țările, pentru a asigura accesul la vaccinuri COVID-19 sigure și eficiente atunci când acestea sunt dezvoltate și aprobate.

Coordonatorii planului au stabilit un termen limită pe 18 septembrie pentru ca țările să se înscrie pentru a-și asuma angajamente obligatorii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri