Polonia îi susţine pe belaruşii care luptă pentru a avea o ţară democratică, liberă şi suverană, a susţinut premierul polonez Mateusz Morawiecki, după întâlnirea avută la Varşovia, cu lidera opoziţiei din Belarus, Svetlana Tihanovskaia, potrivit site-ului thenews.pl.

„Polonia este o casă deschisă pentru toţi belaruşii care au nevoie de ajutor. Ca parte a programului nostru Solidaritate cu Belarus, noi îi ajutăm pe cei care au fost reprimaţi”, a declarat Morawiecki în faţa jurnaliştilor.

Şeful executivului polonez a spus că toţi protestatarii care au fost bătuţi în timpul demonstraţiilor din Belarus au posibilitatea de a primi ajutor în Polonia, adăugând – potrivit agenţiei de presă PAP – că mulţi belaruşi primesc deja tratament medical pe teritoriul polonez, informează Agerpres.

În pofida înăbuşirii brutale a protestelor de către liderul de la Minsk, Alexandr Lukaşenko, demonstranţii şi-au continuat zilnic manifestaţiile începute după alegerile prezidenţiale din 9 august, scrutin contestat de opoziţie şi nerecunoscut de Uniunea Europeană.

În august, Morawiecki a promis că ţara sa va încerca să susţină ţara vecină Belarus prin deschiderea frontierei comune şi a pieţei forţei de muncă şi prin furnizarea de sprijin financiar pentru societatea civilă.

După întrevederea desfăşurată miercuri, Morawiecki şi Tihanovskaia s-au întâlnit, la Centrul belarus din Varşovia, cu membri ai minorităţii belaruse din Polonia.

Tihanovskaia urmează să participe joi la o conferinţă economică internaţională în oraşul Karpacz din sud-vestul Poloniei şi să se întâlnească cu Boris Budka, liderul Platformei Civice, cel mai mare partid de opoziţie polonez.

106 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

1 + 6 =