Caută
Close this search box.

Putin le oferă gratis angajaţilor ONU vaccinul rus anti-COVID

Putin

Vladimir Putin a pledat pentru un tratat internaţional pentru interzicerea armelor în spaţiu şi a oferit gratis vaccinul rus pentru COVID-19 angajaţilor ONU, în cadrul unui discurs înregistrat prezentat marţi la ONU, relatează dpa şi AFP.

„Rusia este gata să furnizeze ONU toată asistenţa calificată necesară. În special, ne oferim să furnizăm gratis vaccinul nostru, pentru inocularea voluntară a personalului ONU şi al agenţiilor sale”, a spus Putin.

De asemenea, liderul de la Kremlin a anunţat, potrivit Agerpres, organizarea în viitor a unei „conferinţe online de înalt nivel cu participarea guvernelor interesate în cooperarea pentru dezvoltarea unui vaccin împotriva coronavirusului”.

El a mai afirmat că recesiunea economică globală provocată de pandemie face necesar ca sancţiunile comerciale să fie înlăturate. Rusia este vizată de sancţiuni ale UE şi SUA de când a anexat peninsula ucraineană Crimeea cu şase ani în urmă.

„Eliberarea lumii de bariere, interdicţii, restricţii şi sancţiuni ilegitime ar fi de un mare ajutor pentru revitalizarea creşterii globale şi reducerea şomajului”, a spus Putin, potrivit unei transcrieri publicate de site-ul Kremlinului.

„Rusia vine cu o iniţiativă de semnare a unui acord constrângător între toate principalele puteri spaţiale care ar asigura interdicţia plasării de arme în spaţiu, a ameninţării sau utilizării forţei împotriva unor obiecte din spaţiu”, a spus Preşedintele rus.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri