Caută
Close this search box.

Restaurantele se închid din nou, s-a și făcut anunțul! E vorba de România!

Din nefericire, de ceea ce ne temeam mulți dintre noi nu am scăpat. Probabil că ar fi fost prea frumos ca restaurantele și cafenelele să rămână deschise. Și,da, e vorba DE ROMÂNIA, nu de o altă țară. S-a și anunțat!

Astfel, în 16 localităţi din judeţul Arad restaurantele şi cafenelele vor fi închise pentru 7 zile, din cauza numărului mare de cazuri depistate cu COVID-19. De asemenea, a fost modificat şi scenariul de desfăşurare a cursurilor în unele şcoli.

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Arad a dispus suspendarea activităţii cu publicul pentru 7 zile în 16 localităţi din judeţul Arad.

”Având în vedere incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile din localităţile judeţului Arad unde a fost depăşit pragul de 1,5/1.000 locuitori, se dispune suspendarea activităţii cu publicul, pe o durată de 7 zile (începând cu data de 16.09.2020 şi până la data de 22.09.2020 orele 2400), a tuturor operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, din următoarele localităţi: Sebiş, Almaş, Bocsig, Buteni, Cărand, Conop, Gurahonţ, Iratoşu, Livada, Moneasa, Şofronea, Tauţ, Vărădia de Mureş, Vârfurile, Vinga şi Zăbrani”, se arată în hotărârea CJSU.

Totodată, dacă la deschidererea noului an şcolar, 7 şcoli din judeţ au început cursurile în scenariul roşu, online, marţi CJSU a schimbat aceste scenarii, astfel că doar trei şcoli din judeţ rămân în scenariul roşu.

Este vorba de Şcoala Gimnazială ”Cristian Herbei” Vărădia de Mureş, Şcoala Gimnazială Iratoşu şi Şcoala Gimnazială Zădăreni.

Marți, în județul Arad au fost înregistrate 20 de noi cazuri de infectare cu noul coronavirus.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri