Caută
Close this search box.

Salariații care vor avea parte de o zi liberă în plus. Iohannis a semnat decretul

klaus iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea privind statutul personalului feroviar, potrivit căreia angajații din sectorul feroviar vor beneficia de o zi liberă suplimentar față de restul salariaților din România.

Astfel, după cum este prevăzut în propunerea legislativă, data de 16 februarie devine zi de sărbătoare legală pentru salariații de la căile ferate. “Ziua Feroviarilor, sărbătorită anual la data de 16 februarie, se declară zi de sărbătoare legală pentru personalul feroviar, prin derogare de la prevederile art.139 alin.(1) din Codul muncii (articolul care stabilește lista liberelor legale din an – n. red.)”, se precizează în actul normativ.

Legea cuprinde prevederi referitoare la: raporturile de muncă ce se stabilesc între unitatea cu specific feroviar şi personalul feroviar angajat în cadrul acesteia, inclusiv drepturile, obligaţiile şi răspunderile acestora; formarea iniţială şi continuă a personalului feroviar; condiţiile specifice şi modalităţile de ocupare a funcţiilor, precum şi condiţiile specifice şi modalităţile de eliberare din aceste funcţii, de încetare a activităţii şi de pensionare a personalului feroviar; criteriile de acordare a distincţiilor.

“Autoritatea de stat în domeniul transporturilor feroviare sau cu metroul este Ministerul Transporturilor, Infrastructurii
şi Comunicaţiilor care răspunde, potrivit legii, de realizarea în mod unitar şi nediscriminatoriu a programului de dezvoltare a transportului feroviar sau cu metroul, precum şi de monitorizarea de specialitate în domeniul său de activitate”, se arată în lege.

Potrivit actului normativ, personalul feroviar se poate pensiona, la cerere, dacă îndeplineşte condiţiile privind stagiul minim de cotizare şi vârsta standard de pensionare prevăzute de Legea nr. 263/2010.

“Personalul feroviar, care a realizat stagiul complet de cotizare, potrivit legii, din care cel puţin 30 de ani în activităţile prevăzute la art. 35, are dreptul la reducerea vârstei standard de pensionare cu 5 ani fără aplicarea procentului de diminuare a cuantumului pensiei stabilit de lege”, mai spune legea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri