Caută
Close this search box.

Un luptător de greco-romane din Iran, Navid Afkari, a fost executat

navid afkari

Iranul a anunţat execuţia luptătorului de greco-romane Navid Afkari, care a fost condamnat la moarte pentru înjunghierea unui agent de securitate, în timpul protestelor antiguvernamentale din 2018, transmite presa internaţională.

În conformitate cu legea talionului, Navid Afkari a fost executat astăzi dimineaţă, într-o închisoare din oraşul Shiraz, a indicat la televiziunea de stat procurorul general al provinciei Fars, Kazem Mousavi. Pedeapsa capitală a fost aplicată „în urma insistenţei familiei victimei”, a adăugat el.

Potrivit avocatului lui Afkari, Hassan Younessi, o întâlnire cu familia victimei ar fi trebuit să aibă loc mâine, pentru a cere iertare şi a evita astfel aplicarea pedepsei capitale, informează Agerpres.

„Eraţi atât de grăbiţi încât i-aţi refuzat lui Navid dreptul la o ultimă vizită”, şi-a exprimat Younessi dezaprobarea, pe Twitter.

Navid Afkari, care avea 27 de ani, a afirmat că a fost torturat pentru a da mărturie falsă, potrivit familiei sale şi activiştilor, iar avocatul său a spus că nu există vreo dovadă a vinei sale. Justiţia iraniană a negat acuzaţiile de tortură.

”Potrivit probelor clare, Afkari a înjunghiat mortal un om nevinovat. Tribunalul a emis condamnarea la moarte pe baza probelor solide, iar Curtea Supremă a menţinut sentinţa”, potrivit unui comunicat al autorităţilor judiciare, publicat săptămâna trecută de presa iraniană.

Organizaţia pentru apărarea drepturilor omului Amnesty International s-a arătat alarmată vineri de „execuţia secretă iminentă” a lui Afkari, afirmând că acesta şi cei doi fraţi ai săi, condamnaţi la pedepse grele cu închisoarea, sunt „ultimele victime ale sistemului judiciar iranian deficient”.

Mai mulţi iranieni, inclusiv cunoscuţi luptători, au cerut revizuirea sentinţei pe reţelele de socializare. Săptămâna trecută, preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a cerut pe Twitter puterii de la Teheran să cruţe viaţa tânărului.

Un sindicat global, ce reprezintă 85.000 de sportivi, a cerut excluderea Iranului din lumea sportului, dacă Navid Afkari va fi executat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri