Un grav accident rutier a avut loc în această dimineaţă, 28 septembrie, pe raza judeţului Iaşi. O femeie şi-a pierdut viaţa, la fel ca şi vaca pe care o ducea la păscut, după ce au fost spulberate de un BMW.

Un șofer beat, în vârstă de 26 de ani, care circula cu viteză pe un drum din satul Șcheia, comuna „Al. I. Cuza”, județul Iași, a lovit mortal o femeie de 69 de ani care își ducea vaca la pășune.

„Femeia prezenta leziuni incompatibile cu supraviețuirea, eviscerație abdominală, dilacerare cerebrală, animalul – vaca, de asemeni, decedată. Cei din mașină, șoferul și o tânără de 20 ani, fără leziuni, cu atac de panică, au fost transportați la Tg. Frumos. Mașina s-a oprt la 300 metri de victimă, fiind avariata pe partea șoferului”, a declarat Prof. Dr. Diana Cimpoeșu, medic coordonator SMURD Iași.

Potrivit IPJ Iași, șoferul BMW-ului a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 0.33 mg/l alcool pur în aerul expirat. Poliţia efectuează cercetări suplimentare pentru a determina circumstanţele în care a avut loc incidentul. „Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 0.33 mg/l alcool pur în aerul expira”, a declarat Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi.

În urma impactului a murit şi animalul femeii. Tânărul şi pasagera din BMW au suferit un atac de panică şi au fost transportaţi la Spitalul din Târgu Frumos.

126 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

6 + 8 =