Candidatul PNL-USR PLUS la Primăria Capitalei Nicuşor Dan a obţinut 42.73 % din voturi, la alegerile locale, în timp ce contracandidata sa de la PSD, primarul în funcţie Gabriela Firea, are un scor de 37.97%, indică datele provizorii după numărarea a 97,66% din voturi.
La CGMB, după centralizarea a 97.8 din voturi, situaţia este următoarea: PSD – 206.628 voturi, reprezentând 32.4%, USR-PLUS, 171.455 voturi, reprezentând – 26.9%, PNL – 123.071 voturi, reprezentând 19.3%, PMP e pe al patrulea loc, cu 49.902 voturi – adică 7.8%. ALDE a obtinut doar 18.643 voturi, reprezentând 2.9%, informează News.ro.
Exit poll-ul CURS-Avangarde prezentat duminică seară indica următoarea ierarhie: Nicuşor Dan – 47,8 % din voturi, Gabriela Firea – 38,2 %, Traian Băsescu – 9,4%.