Caută
Close this search box.

Vasile Dîncu încearcă o captatio benevolentiae. „Oamenii tineri încep să acorde PSD-ului o nouă şansă”

vasile dîncu

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Vasile Dîncu, a susţinut că PSD este asaltat de tineri, care doresc să se înscrie în acest partid. Uuuuu! Tinonino!

„În câteva centre mari pe unde am trecut, Iaşi, Cluj, Suceava, Bistriţa, au început să vină tineri să se înscrie pe liste de simpatizanţi sau membri PSD, să facă parte din campanie. Cred că acest Congres a dat o nouă speranţă şi cred că oamenii încep să acorde PSD-ului o nouă şansă”, a susţinut Vasile Dîncu, într-un interviu pentru DC News.

„Chiar cred că este o şansă pe care PSD ar trebui să o valorifice acum şi pentru asta vor trebui făcute câteva schimbări importante din mers”, a mai spus Vasile Dîncu.

Deşi în cadrul Congresului PSD, Dîncu şi Ciolacu au anunţat o rupere de trecut, Florin Iordache, un simbol al trecutului negru al PSD, a fost ales acum o săptămână vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

Camera Deputaţilor a ales componenta noului Birou permanent, cu două modificări faţă de sesiunea precedentă. Deputatul PSD Florin Iordache a fost reales vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

Grupurile parlamentare ale Camerei Deputaţilor şi-au păstrat liderii din sesiunea anterioară: Alfred Simonis (PSD), Florin Roman (PNL), Cătălin Drulă (USR), Victor Ponta (Pro Europa), Benedek Zacharie (UDMR), Marius Paşcan (PMP) şi Varujan Pambuccian (minorităţile naţionale).

Membrii Biroului permanent au fost aleşi prin vot secret, cu bile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri