Premierul Ludovic Orban a declarat joi, la Constanţa, că guvernul pe care îl conduce susţine valorificarea tuturor resurselor naturale ale României „într-un mod care să genereze un potenţial de dezvoltare economică”.

Prezent la la începerea lucrărilor la conducta submarină din cadrul proiectului de dezvoltare gaze naturale Midia – MGD, şeful Executivului a declarat că investiţiile în proiecte de valorificare a resurselor naturale pot „să ducă la creşterea calităţii vieţii în România şi la creşterea calităţii serviciilor”.

„Ca Guvern, încurajăm dezvoltarea şi celorlalte proiecte pentru că, din punctul nostru de vedere, trebuie valorificate toate resursele într-un mod care să genereze un potenţial de dezvoltare economică şi, până la urmă, să ducă la creşterea calităţii vieţii în România, la creşterea calităţii serviciilor”, a afirmat Orban, citat de Agerpres..

Primul ministru a readus în discuţie bugetul de un miliard de euro alocat de autorităţile române pentru extinderea reţelelor de gaz.

„Să nu uităm că guvernul pe care îl conduc a mobilizat un miliard de euro pentru proiectul de înfiinţare de distribuţii de gaz natural în localităţile în care nu există astfel de distribuţii de gaz natural, astfel încât gazul românesc să ajungă în casele românilor şi, de asemenea, susţinem toate investiţiile prin care poate fi valorificat gazul natural astfel încât să genereze valoare adăugată, locuri de muncă bine plătite şi produse de calitate şi competitive”, a adăugat Ludovic Orban.

144 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

1 + 7 =