Caută
Close this search box.

VIDEO Nelu Tătaru: Triajul epidemiologic în școli va fi asigurat de personal medical

nelu tătaru

Părinţii nu vor mai fi nevoiţi să completeze o declaraţie pe proprie răspundere pentru a trimite copilul la şcoală, a anunţat, marţi, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru. De asemenea, Consiliile de administraţie ale unităţilor şcolare vor transmite pe 10 septembrie scenariul la care s-au hotărât să înceapă anul şcolar

„Nu va mai exista acea declaraţie pe proprie răspundere, urmând ca fiecare dintre noi să avem responsabilitatea acelui triaj observaţional din informarea părintelui sau observarea elevului, precum şi adaptarea, sau nu, după un triaj observaţional către un triaj epidemiologic, cu existenţa unui personal medical care să facă acest triaj epidemiologic, cu existenţa unei zone de izolare, unde un copil care prezintă simptomatologie respiratorie să poată fi, la un moment dat, cantonat până la o evaluare medicală, în contextul în care putem avea un diagnostic sau o supoziţie de diagnostic. Fiecare din aceşti copii va fi însoţit pe toată această perioadă, iar nicio decizie nu va fi luată fără să aibă acordul părintelui”, a explicat Tătaru într-o conferinţă de presă despre începerea noului an şcolar.

Consiliile de administraţie ale unităţilor şcolare vor transmite pe 10 septembrie scenariul la care s-au hotărât să înceapă anul şcolar.

„Pe 7 septembrie, Institutul Naţional de Sănătate Publică va face publică şi către instituţiile statului evaluarea epidemiologică la fiecare unitate administrativ-teritorială. În acest moment avem 3.181 de unităţi administrativ-teritoriale, fiecare din aceste unităţi va primi evaluare, în funcţie de care se va face deschiderea anului şcolar, în funcţie de scenarii pentru fiecare unitate şcolară în parte. Pe 10 septembrie, consiliile de administraţie ale unităţilor şcolare vor prezenta comitetelor pentru situaţii de urgenţă, DSP şi inspectoratelor şcolare scenariul la care s-au hotărât să înceapă anul şcolar. Evaluarea în teritoriu se face de către DSP-uri, ISJ-uri, sub coordonarea comitetelor judeţene pentru situaţii de urgenţă. Libertatea, în ghilimele, acordată unităţilor de învăţământ, sub coordonarea DSP-urilor, ISJ-urilor şi comitetelor judeţene pentru situaţii de urgenţă, este acea descentralizare, în contextul în care vrem ca fiecare unitate şcolară să înceapă particular acest an şcolar şi scenariile pe care le-am prezentat acum 2 săptămâni să fie adaptate, personalizate pentru fiecare unitate şcolară în parte „, a declarat Nelu Tătaru.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri