Caută
Close this search box.

VIDEO Prima dezbatere Trump-Biden, marcată de insulte şi atacuri la persoană

Preşedintele american Donald Trump şi-a croit drum cu buldozerul prin prima dezbatere electorală cu rivalul său democrat Joe Biden, cele 90 de minute ale confruntării fiind marcate de insulte şi întreruperi repetate din partea lui Trump, relatează Reuters.

Trump nu a ratat ocazia de a-i acuza pe democraţi că încearcă să fure alegerile din noiembrie.

Moderatorul Chris Wallace nu a reuşit deloc să aibă control asupra dezbaterii, liderul de la Casa Albă ignorându-i în mod repetat apelurile de a-l lăsa şi pe Biden să vorbească. Cei doi rivali au vorbit unul peste altul şi şi-au aruncat insulte, într-un meci de box politic captivant, dar care nu a permis niciunuia dintre ei să-şi impună punctul de vedere, scrie Reuters.

La un moment dat, un Biden exasperat a izbucnit, după ce fusese întrerupt de mai multe ori de Trump: „N-ai de gând să taci, omule? Nu e deloc o atitudine prezidenţială”.

Wallace a încercat zadarnic să-l domolească pe Trump, care nu a ţinut cont de limitele de timp prevăzute de formatul dezbaterii şi a vorbit în timpul lui Biden.

„Cred că această ţară ar avea mai mult de câştigat dacă amândoi aţi putea vorbi fără întreruperi. Vă rog, domnule, să permiteţi acest lucru”, a spus Wallace.

După ce Trump a replicat că ar trebui să-i spună la fel şi lui Biden, Wallace l-a atenţionat totuşi: „Sincer, dumneavoastră întrerupeţi mai mult”.

Aproximativ 1,4 milioane de americani votaseră deja până marţi seara, la ora dezbaterii, care pentru Trump a reprezentat una din puţinele şanse rămase de a schimba traiectoria unei curse pe care majoritatea sondajelor de opinie arată că o va pierde, o majoritate a americanilor dezaprobând modul în care a gestionat pandemia de coronavirus şi protestele împotriva nedreptăţilor rasiale.

Biden se bucură de un avantaj semnificativ în faţa lui Trump în sondajele de opinie la nivel naţional, deşi sondajele din statele-cheie, care vor decide alegerile, indică o competiţie mai strânsă, potrivit Agerpres.

E greu de spus dacă dezbaterea de marţi a putut schimba ceva în orientarea electoratului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri