Caută
Close this search box.

Adolescent internat la ATI în Capitală cu un sindrom grav, asociat COVID-19

Sistemul medical privat

Un adolescent este internat la Terapie Intensivă la Spitalul „Dr. Victor Gomoiu” din Bucureşti cu sindrom inflamatoriu multisistem, asociat infecţiei cu COVID-19. Băiatul este mai bine decât la momentul internării, dar are afectare hematologică şi renală. Medicii i-au pus acest diagnostic întrucât are anticorpii pentru SARS-COV-2 foarte crescuţi, ceea ce arată că el ar fi trecut prin infecţia cu noul coronavirus.

Directorul medical al Spitalului „Dr. Victor Gomoiu”, Diana Ionescu, a declarat, vineri, la Digi 24, că băiatul a ajuns la această unitate medicală miercuri seară, cu febră, mialgii, stare generală alterată.

„Debutul simptomelor este de vineri, sâmbătă a fost evaluat de Ambulanţă, i s-a dat un tratament, luni a fost evaluat de medicul de familie, stare generală proastă în continuare şi părinţii s-au adresat către spitalul nostru miercuri”, a spus Ionescu.

Ea a precizat că la internare nu s-a putut pune diagnosticul de PIMS (Sindrom Inflamator Multisistemic), fiind diagnosticat cu „disfuncţie multiplă de organe”.

„A fost afectat renal, hepatic, hematologic, astăzi au venit ultimele analize (…) şi colegii mei au pus diagnosticul de Sindrom Inflamator Multisistemic. Actualmente, copilul e mai bine, mai are totuşi o afectare hematologică, renală, probele inflamatorii sunt crescute”, a explicat Ionescu.

Diana Ionescu a precizat că testul PCR în cazul adolescentului a fost negativ, dar are anticorpii IgG pentru SARS-COV-2 „foarte crescuţi, deci ne arată că ar fi trecut prin boală”. Ea a spus că din acest motiv Sindromul Inflamator Multisistemic este asociat, în cazul băiatului, infecţiei COVID-19.

Adolescentul are mască cu oxigen cu flux mic, dar este bine din punct de vedere pulmonar. „Copilul, faţă de ziua internării, este mult mai bine”, a spus Diana Ionescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri