Caută
Close this search box.

Aleksei Navalnîi: Putin s-a aflat în spatele tentativei de otrăvire

Aleksei Navalnîi

Opozantul politic rus Aleksei Navalnîi a declarat pentru săptămânalul german Der Spiegel că preşedintele Vladimir Putin s-a aflat în spatele tentativei de otrăvire şi a subliniat că nu se teme, transmite Reuters.

În luna august, Navalnîi a fost transportat cu avionul din Rusia la Berlin după ce s-a îmbolnăvit în timpul unui zbor intern. El a fost tratat în spitalul berlinez Charite pentru ceea ce Germania afirmă că a fost o otrăvire cu un agent toxic cu potenţial letal. În cursul lunii septembrie a fost externat.

”Susţin că Putin se află în spatele infracţiunii şi nu am nicio altă versiune despre ceea ce s-a întâmplat”, a declarat Aleksei Navalnîi pentru săptămânalul german, care va publica interviul integral în cursul zilei de joi.

Occidentul a cerut explicaţii din partea Kremlinului, care a negat orice implicare în acest incident şi a afirmat că trebuie întâi să vadă dovada unei infracţiuni, potrivit Agerpres.

”Nu simţi nicio durere, dar ştii că mori”, a spus Navalnîi referitor la momentul în care agentul toxic a început să-şi facă efectul asupra sa. El a adăugat că va reveni în Rusia: ”Misiunea mea acum este să rămân curajos. Şi nu mi-e frică de nimic!”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri