Profesorul Aurel Vainer, președintele Federației Comunităților Evreiești din România, într-un dialog avut cu jurnalista Rodica Sărmaș Furnea, a vorbit despre relația cu Biserica Ortodoxă Română, dar și despre locul religiei mozaice în societatea contemporană.
Am întâlnit o personalitate uluitoare, un simbol al toleranței și unității, cu un discurs degajat, specific unui interlocutor desosebit de plăcut.
– Sunteți unul dintre cei mai importanți promotori ai dialogului interconfesional. Cum ați ajuns la această performanță?
– Sunt două elemente constitutive. E vorba de natura umană, sunt un om al înțelegerii, al dialogului și apoi am avut înaintea mea oameni de mare valoare, care au militat în această direcție. În acest, context, îl amintesc mai cu seamă pe doctorul Alexandru Șafran, care a devenit la o vârstă fragdă, la numai 19 ani, șef-rabin al Bacăului (în perioada când erau mulți evrei în Bacău). La 30 de ani, a fost ales șef-rabinul României. A stat în această poziție până în anul 1947, când, la venirea comuniștilor, i s-au cerut niște lucruri foarte grave și nu a vrut să subscrie. Atunci a plecat din țară și a devenit mare rabin al Genevei. A revenit la noi în țară după ce a trecut perioada lui Moses Rosen, care l-a înlocuit pe Șafran, în 48. Șafran este modelul meu, un om de mare valoare intelectuală, un mare specialist în religia mozaică. De pildă, el a avut vorbă care mi-a rămas în minte: ”Cea mai importantă creație a lui Dumnezeu este ființa umană”. Cu toată complexitatea și elementele contradictorii. Prin urmare, trebuie să ne dedicăm oamenilor. Acesta a fost principiul lui Șafran, unul dintre inițiatorii dialogului iudeo-creștin. Noi avem datoria să amplificăm acest dialog. Am moștenit de la președinții anteriori relații foarte bune cu conducerea Bisericii Ortodoxe Române, întâi cu Patriarhul Teoctist și acum cu Patriarhul Daniel.
– Spuneați, domnule profesor, că ați urmat modelul Șafran: ați pus în centrul preocupărilor dumneavoastră omul.
– Poate că undeva l-am dus mai departe, în alte vremuri. Nu e un unicat poziția mea de a face dialog. Dar e o deschidere generală, specifică principiilor democrației. Vă mărturisesc că întâlnirile mele cu Patriarhul Daniel sunt foarte plăcute și folositoare. Tocmai în spiritul ideii de prietenie și dialog, am stabilit organizarea unei manifestări internaționale care se reflecte toleranța, dialogul, solidaritatea. Noi avem un concept mai creativ al toleranței. Nu înțelegem neapărat ce scrie în dicționarul limbii române. Să ne tolerăm în cunoștință de cauză, fiecare cu obiceiurile și tradițiile noastre în așa fel încât acestea să nu fie o piedică, dimpotrivă, să existe nevoia de dialog și chiar de împrietenire. Și avem multe exemple de succes în acest sens.
– Dumneavoastră, domnule profesor, ați trăit în România.
– Sunt născut în județul Botoșani, în Ștefănești pe Prut, lângă frații basarabeni care ne-au fost luați. Copil fiind, am vizitat o gospodărie în Basarabia, din comuna Braniștea care era vizavi de noi. Am rămas atunci impresionat de spiritul gospodăresc al țăranului din Basarabia. De pildă, creșterea porcilor pe care noi, românii din Moldova, am adoptat-o foarte târziu, ori la basarabeni era o îndeletnicire curentă.
– Domnule profesor Vainer, ați coordonat un proiect cultural deosebit: restaurarea sinagogilor.
– Suntem un model. După ieșirea din comunism, am moștenit un număr de 86 de sinagogi și temple. Templu Coral, îl vedeți, cel mai mare templu din România. Se lucrează acum la restaurarea vechiului templu din Cetate, din Timișoara. Era preconizat ca Timișoara să devină capitală culturală, dar s-a decalat cu un an din cauza pandemiei. Noi, ca pregătire pentru acest eveniment restaurăm Templul din Cetate, o clădire spectaculoasă. Dar n-o să mă credeți: dacă mergeți cumva la Rădăuți, unde mai există azi o comunitate mică de evrei, este un templu splendit. Nu vrem să pierdem lăcașurile de cult evreiești din România, de aceea continuăm acest proiect de restaurare.
Foto: Andy Fundeneanu
