Caută
Close this search box.

Cam 80 de asistente şi infirmiere de la UPU a Spitalului Judeţean Craiova au cerut concediu de odihnă

upu

Aproximativ 80 de asistente şi infirmiere de la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova au depus cereri pentru concediu de odihnă, în următoarea perioadă.

Directorul medical al spitalului a declarat că s-a constatat că se poate asigura permanenţa şi au fost aprobate cererilede concediu.

Directorul medical al Spitalului judeţean de urgenţă Craiova, Cristiana Geormăneanu, a declarat pentru News.ro că cererile de concediu au venit din partea unor asistenţi medicali şi infirmiere. Nici un medic nu este printre cei care au solicitat acest drept.

„Conducerea nu vrea să îi lase pe aceşti oameni fără concediul de odihnă. Asistentul şef şi medicul şef şi UPU trebuie să se asigure că va exista continuitatea activităţii. Trebuie tratată cu multă responsabilitate această situaţie.

Sunt unii care nu au avut concediu, alţii care au mai beneficiat de zile de concediu, pentru că l-au luat fragmentat”, a declarat directorul medical al unităţii sanitare.

Acesta a precizat că Spitalul Judeţean din Craiova este unitate medicală suport pentru Covid şi că este cel mai mare spital din regiune. La fel ca multe alte unităţi spitaliceşti, cea de la Craiova se confruntă cu problema supraaglomerării.

Întrebată dacă acesta ar putea fi una dintre cauzele care au determinat valul de cereri de concediu, Cristiana Geormăneanu a răspuns:

„Cu siguranţă este şi aceasta o problema, este o activitate intensă şi imensă, toată lumea este obosită, epuizată, însă trebuie să facem faţă (…) S-a constatat că se poate asigura permanenţa activităţii cu personalul rămas, întrucât este vorba despre cereri de concediu pentru perioade care nu se suprapun, pe parcursul lunii noiembrie. E dreptul oamenilor să îşi ia concediul, mai ales că din martie sunt suprasolicitaţi şi fizic, şi psihic”.

Aceasta a precizat că spitalul va angaja, fără concurs, pe perioadă determinată, personal medical mediu pentru Primiri Urgenţe şi Terapie Intensivă şi aşteaptă avizul ministerului de resort pentru angajaţii care şi-au exprimat disponibilitatea de a lucra în spital.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri