Caută
Close this search box.

Câte flacoane cu Remdesivir mai are România în stoc

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat marţi că în depozite mai există 4.000 de doze de Remdesivir, folosit în terapia contra COVID-19, dar că acest medicament nu este un panaceu universal.

„De la începutul lunii iulie noi am folosit în terapia cu Remdesivir 11.820 de flacoane. În acest moment în depozite avem 4.000 de flacoane. Acest tratament cu Remdesivir este un tratament care face parte din protocol.

Se adaugă la cel cu Hidroxiclorochină sau Kaletra, la diferite cazuri selectate, în anumite criterii pe care medicul curant le acceptă pentru pacientul respectiv. Noi trebuie să ştim că este un tratament care se dă pentru cinci zile (…), dar nu trebuie să îl vedem ca pe un panaceu universal.

Nu avem un tratament specific pentru SARS-CoV-2. Avem combinaţii de medicamente, pe care le folosim în anumite etape”, a precizat ministrul Sănătăţii la TVR1.

Ministrul Sănătăţii a precizat că întregul corp medical face eforturi pentru a putea gestiona situaţia chiar dacă va fi vorba de 3.000 sau 4.000 de noi cazuri zilnice de COVID-19, dar că populaţia trebuie să încerce să respecte regulile impuse de autorităţi.

„Nu ştiu dacă noi, ca populaţie, ar trebui să aşteptăm să vedem ce se întâmplă la 3.000, la 4.000 de cazuri. Eu vă asigur că noi, corpul medical, primim aceste cazuri. Dar am vrea ca totuşi cei care sunt în pre-spital şi generează aceste cazuri să se gândească că aceste spitale nu sunt doar pentru COVID. (…)

Haideţi să ne gândim că un tratament specific nu este, haideţi să ne gândim că nu avem un vaccin şi haideţi să ne gândim că rata imunizării, până în acest moment, după studiile noastre, este doar de 4,6%. Şi atunci cred că, luând lucrurile în serios, o zi care se micşorează, o socializare poate mai puţină ne vor face să avem o transmitere în comunitate mai scăzută, un număr de cazuri mai mic, o presiune mai mică pe sistemul medical, nişte terapii mai goale şi nişte locuri pentru a putea trata şi pacienţii non-COVID”, a subliniat Nelu Tătaru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri