Caută
Close this search box.

CCR discută creşterea punctului de pensie cu 40% pe 25 noiembrie

ccr

Curtea Constituţională va dezbate pe 25 noiembrie sesizările Guvernului, privind proiectele de rectificare bugetară, adoptate de Parlament, în forma propusă de PSD, care include majorarea pensiilor cu 40%. Executivul a formulat obiecţii de neconstituţionalitate, la aceste două proiecte adoptate de Legislativ.

Executivul argumentează că Legislativul „a ignorat exigenţele de previzibilitate ale legii şi perspectivele evoluţiei situaţiei bugetului consolidat şi a economiei generale, cu consecinţa afectării principiului securităţii juridice”.

Sesizarea la CCR este formulată pe Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă nr. 135/2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020 şi sesizarea privind Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 136/2020 pentru rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020, informează News.ro.

În esenţă, „Executivul reiterează argumentele potrivit cărora Parlamentul a ignorat exigenţele de previzibilitate ale legii şi perspectivele evoluţiei situaţiei bugetului consolidat şi a economiei generale, cu consecinţa afectării principiului securităţii juridice. În plus, abrogarea unor articole din ordonanţa de rectificare prin care Guvernul a majorat punctul de pensie de la 1 septembrie a.c. nu duce automat la aplicarea legii iniţiale atâta vreme cât nu au fost emise dispoziţii tranzitorii”, conform comunicatul de presă transmis de reprezentanţii Guvernului.

Totodată, Guvernul arată că parlamentarii nu au identificat sursele clare de finanţare a majorărilor propuse, necesare pentru a acoperi cheltuielile urmărite şi care să reflecte principiul echilibrului bugetar, potrivit dispoziţiilor constituţionale.

„Odată cu intrarea în vigoare a OUG 135/2020, noua valoare a punctului de pensie respectiv de 1.442 de lei s-a aplicat de la data de 1 septembrie 2020, la valoarea maximă pe care o permite bugetul de stat. Aplicarea majorării punctului de pensie la 1.775 de lei aşa cum a modificat legiuitorul şi majorarea salariilor profesorilor ar presupune „un necesar de finanţare din fonduri publice de 11,2 miliarde de lei în anul 2020, respectiv 1,06% din PIB şi 34,3 miliarde de lei în anul 2021 (reprezentând 3,05 % din PIB)”, mai spune sursa citată.

Însă execuţia bugetului general consolidat în primele luni ale anului 2020 a înregistrat un deficit de 45,17 miliarde de lei, respectiv 4,17% din PIB. În condiţiile actualei crize sanitare extrem de grave în care presiunea asupra bugetului de stat este uriaşă din cauza creşterilor masive ale cheltuielilor nepermanente, iar riscul de a avea un deficit bugetar uriaş în 2021 este unul ridicat, Parlamentul ar trebui să contribuie la corecţia deficitului bugetar.

În schimb, Legislativul a ales să acţioneze în sens contrar acestui obiectiv, nerespectând astfel angajamentele europene pe care România are obligaţia a le îndeplini.

Executivul subliniază faptul că „rectificarea bugetului de stat pe anul 2020 a fost construită pe baza analizelor şi studiilor de impact, reprezentând un echilibru între toate domeniile care au necesitat finanţare astfel încât impactul economic al crizei sanitare să fie redus la cel mai mic nivel posibil. Distorsionarea construcţiei bugetare, prin introducerea de cheltuieli fără bază reală în nivelul veniturilor, are ca finalitate degradarea economică, cu impact negativ în nivelul de trai al tuturor cetăţenilor, inclusiv a prezumtivilor beneficiari ai acestor cheltuieli”, mai arată sursa menţionată.

De asemenea, gestionarea contextului economic actual necesită o raportare realistă la situaţia economică internaţională provocată de pandemie şi maximă precauţie în menţinerea echilibrelor bugetare în beneficiul tuturor cetăţenilor, conchide comunicatul de presă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri