Caută
Close this search box.

Cea mai grea lovitură pentru Ion Iliescu, la 90 de ani și jumătate

Filozoful Mihai Șora îi urează lui Ion Iliescu să plătească pentru ceea ce a făcut în perioada comunistă.

Mihai Șora îi urează fostului președinte al României, Ion Iliescu, să trăiască destul de mult astfel încât să răspundă în fața justiției pentru faptele sale criminale.

„Poți măsura anvergura intelectuală și morală a unui om după reacția la necazul semenilor. Să dorești suferința ori moartea cuiva (pe care, în treacăt fie amintit, nu-l cunoști personal, dar îl detești pentru că stă pe alt palier „ideologic“ – cu toată saturația semantică a acestui cuvânt, confuziile și zbuciumările provocate) nu doar te sluțește pe tine, purtător al urii, ci te și scoate din registrul umanității gânditoare.

Sănătate tuturor.

Lui Ion Iliescu trebuie să-i doriți să trăiască îndeajuns de mult ca să dea seama, în fața Justiției pământești, pentru faptele sale (de natură criminală, da)”, scrie Mihai Șora pe Facebook.

O astfel de reacție a mai existat, chiar anul acesta. Întrebat ce îi dorește lui Ion Iliescu de ziua sa, Stelian Ion a spus: „Mi-aş dori să dea răspunsuri cu privire la Mineriadă, cu privire la ce s-a întâmplat la revoluţie. Îi doresc mulţi ani, suficient de mulţi cât să răspundă şi la aceste întrebări în faţa românilor”, relatează mediafax.ro.

Pe 3 martie 2020, Ion Iliescu a împlinit 90 de ani.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri