Caută
Close this search box.

Ciolacu spune că toată lumea trebuie să se regăsească în Parlament

ciolacu

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că Parlamentul trebuie să reprezinte pe toată lumea, iar luptătorul Daniel Ghiţă, care se află pe listele PSD pentru alegerile parlamentare şi care susţinea că nu există COVID-19, are dreptul la opinie şi este un sportiv respectat.

El i-a dat replică și lui Șerban Nicolae, care s-a comparat cu Gheorghe Hagi, după ce a fost exclus de pe listele PSD de candidați, informează Digi24.

„Să ştiţi că Parlamentul trebuie să reprezinte pe toată lumea. Eu nu ştiu ce problemă are domnul Ghiţă, eu nu am auzit lucruri… Are un drept la opinie? Noi ne strângem în Parlament să gândim cu toţii la fel? Nu divergenţele duc la progres?

Dacă am gândi cu toţii la fel, nu cumva ne-am plictisi? Sunt ferm convins că sunt zeci de mii de români care au părerea domnului Ghiţă. E adevărat că majoritatea au părerea domnului Rafila sau a domnului profesor Cercel. Dar toată lumea trebuie să se regăsească în Parlament.

Ce facem, îi alegem numai pe cei care gândesc numai ca noi să ne reprezinte? Mi se pare o abordare greşită. Domnul Ghiţă e un sportiv respectat, avem comisie specializată. Cu sportul o ducem aşa bine în România? Vi se pare că se mişcă lucrurile în sport în momentul acesta?”, a spus Ciolacu, întrebat cum o să stea în aceeaşi bancă, în Parlament, Alexandru Rafila şi luptătorul Daniel Ghiţă, care este pe listele PSD pentru alegerile parlamentare şi care a susţinut pe Facebook că nu există COVID-19.

Fostul luptător de K1, Daniel Ghiță, în trecut membru al Partidului România Unită, deschide lista de candidați PSD pentru Camera Deputaților, la Ilfov, pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie.

Ghiță se remarcă prin postările de pe Facebook în care promovează teorii ale conspirației despre pandemia de COVID și militează împotriva purtării măștii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri