Caută
Close this search box.

Cîţu: PMB a încheiat 50 de contracte de investiţii, din 110, cu propriile companii

florin cîţu

Primăria Capitalei a încheiat 50 din cele 110 contracte de investiţii şi achiziţii cu propriile companii municipale înfiinţate de instituţie, a declarat marţi ministrul Finanţelor Florin Cîţu.

Cîţu a reamintit marţi că Inspecţia Economică din Ministerul Finanţelor a început în luna martie un control la Primăria Capitalei, iar un prim raport a fost trimis către Direcţia Naţională Anticorupţie. Cîţu a reamintit de asemenea că fondurile pentru plata subvenţiei termice şi alte fonduri au fost deturnate către alte proiecte.

„Anul trecut, în 2019, PMB a făcut acelaşi lucru, a luat banii care veneau de la subvenţie de la buget pentru energia termică şi transport şi i-a folosit pentru altceva şi apoi a convins guvernul anterior să dea Ordonanţă de Urgenţă să crească datoria publică şi să se împrum din Trezorerie”, a spus ministrul.

Inspecţia Economică din Ministerul Finanţelor a reluat luni controlul la PMB. „Atunci când am oprit ancheta în prima parte a anului datorită pandemiei, la PMB nu aveau situaţia contractelor privind investiţiile în curs. Am primit această situaţie în iulie.

Este vorba despre 110 contracte de investiţii şi achiziţii, dintre care 50 de contracte sunt făcute cu companiile înfiinţate de PMB. Toate companiile intră în ancheta inspecţiei”, a mai spus Cîţu, conform ziarului Adevărul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri