Caută
Close this search box.

Corina Chiriac, negaţionistă Covid. „Eu fac parte dintre cei care cred că cifrele sunt umflate”

corina chiriac

Cântăreața Corina Chiriac a făcut declarații despre situația actuală a cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2. Vedeta susține că cifrele raportate sunt umflate de autorități.

Corina Chiriac a mărturisit cum este această perioadă pentru ea.

„Eu sunt bine, cu ajutorul lui Dumnezeu. M-am gândit ce să vă spun, util… Pentru mine această perioadă a fost benefică. Eu l-am avut duhovnic pe arhimandritul Papacioc.

Eu am trecut în urmă cu 20 de ani printr-o depresie foarte mare, din cauza unor necazuri, am fost foarte supărată, au murit părinții, au fost mai multe necazuri. Am fost la el la chilie, și mi-a spus că el a făcut o pușcărie grea și că a avut încredere în Dumnezeu (…)

„În vremurile astea, dacă la început casa mea a fost o închisoare, având peste 65 de ani, ulterior casa mea a devenit un adăpost”, a spus Corina Chiriac.

„Comunismul era un sugar cu suzeta în gură față de vremurile actuale, îndrăznesc să spun asta, pentru că am trăit acele vremuri și știu ce a fost bun și rău.

În vremurile astea, dacă la început casa mea a fost o închisoare, având peste 65 de ani, ulterior casa mea a devenit un adăpost”, a declarat Corina Chiriac.

„Eu fac parte dintre cei care cred că cifrele sunt umflate. Aici intrăm într-o controversă, este o Cutie a Pandorei pe care nu vreau să o deschid (…)

„În această perioadă mi-e dor de prieteni. Cu unii mă vad, în particular, câte doi-trei, în siguranță. Mi-e dor de șueta românească, de stat la taclale. Îmi este teamă că societatea umană poate claca în anumite perioade din cauza izolării.

Mie nu mi-e frică de mine, eu cred în Dumnezeu. Dacă îmi sună clopoțelul, oricum voi pleca. Eu mai cred și în viețile succesive (…) Omul are de la Dumnezeu liberul arbitru, dar când dă de libertate greșește prin exces”, a mai declarat Corina Chiriac.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri