Caută
Close this search box.

Coronavirus România, 18 octombrie. Cifrele care ne dau fiori. Explozie de cazuri noi

coronavirus

Bilanț COVID -19, 18 octombrie. Grupul de Comunicare Strategică a transmis ultimul bilanț cu privire la evoluția pandemiei de coronavirus în România. Debutul gripei sezoniere, susțin specialiștii, va complica situația.

Până astăzi, 18 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 180.388 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

130.894 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.920 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până astăzi, 5.872 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 17.10.2020 (10:00) – 18.10.2020 (10:00) au fost raportate 60 de decese (41 bărbați și 19 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brăila, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Maramureș, Mureș, Prahova, Timiș, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 2 decese a fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 9 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 14 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 19 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 16 decese la categoria de peste 80 de ani.

58 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient nu a prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 9.984. Dintre acestea, 749 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.852.186 de teste. Dintre acestea, 19.507 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 11.530 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 7.977 la cerere.

Pe teritoriul României, 20.301 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 9.583 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 46.475 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 45 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.597 apeluri la numărul unic de urgență 112.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri