Caută
Close this search box.

Cristian Diaconescu lansează o temă de dezbatere: Vacanța mare mutată în sezonul rece, pe timpul pandemiei

Prim-vicepreşedintele PMP, Cristian Diaconescu, pune în dezbatere publică o propunere venită din partea profesorilor şi a părinţilor: vacanța mare să fie mutată în sezonul rece, în pandemie, iar cursurile să se facă vara.

Am primit semnale numeroase din partea profesorilor dar şi a părinţilor preocupaţi atât de sănătatea copiilor cât şi de calitatea actului educaţional.
Cei cu care am discutat, înţelegând situaţia complicată prin care trece societatea, au o propunere simplă adresată autorităţilor.
Mutarea în această perioadă a “vacanţei mari“ urmând ca recuperarea procesului de educaţie să se realizeze pe perioada verii”, este tema lansată în spațiul public de Cristian Diaconescu.

Astfel, se va ieşi din perioada gripei sezoniere şi s-ar putea concretiza o serie de măsuri sanitare care astăzi sunt în lucru.
Ar fi în discuţie câteva săptămâni până la obişnuita vacanţă de iarnă.
La rugămintea celor cu care am comunicat, pun în dezbatere această temă”, mai scrie Cristian Diaconescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri