Primarul Sectorului 4 din București, Daniel Băluță (PSD), a pus pe ordinea suplimentară a ședinței de consiliu local de astăzi, de la Sectorul 4, proiecte de investiții cu valori uriașe, printre care un patinoar olimpic (de 59 de milioane de lei) sau creșe la care lucrările sunt de valori între 1,3 milioane de lei și 12 milioane de lei.

Proiectele de hotărâri sunt programate în ultima ședință a Consiliului Local în actuala componență, în care PSD e majoritar. În noua componență a Consiliului Local, PSD a pierdut majoritatea, având doar 11 consilieri din totalul de 27, în timp ce USRPLUS are 9, iar PNL – 5. Alți doi consilieri sunt de la PMP.

Dacă vor fi aprobate în ședința de azi, proiectele vor greva o mare parte a bugetului Primăriei Sectorului 4 din anii următori, fără ca noua majoritate USRPLUS – PNL să le poată stopa.

Proiectele nu au fost postate pe site-ul primăriei, în dezbatere publică, ci au fost trimise consilierilor locali cu o zi înainte să fie discutate.

Astfel, în plină pandemie, dublată de criză economică, primarul Daniel Băluță vrea să construiască un patinoar olimpic de 59 de milioane de lei, în Sectorul 4. În plus, vrea să amenajeze zone de colectare a deșeurilor – platformele la sol și îngropate – în valoare totală de 157 de milioane de lei.

Sume uriașe sunt prevăzute pentru transformarea unor clădiri ale Primăriei în creșe și grădinițe, cele mai scumpe proiecte fiind în strada Enache Ion (12 milioane de lei) și strada Caporal Grigore Marin (10 milioane de lei).

Principalele proiecte introduse de Băluță pe ordinea suplimentară de zi:

– Începerea proiectului Amenajarea zonelor de colectare a deșeurilor, inclusiv de colectare selectivă și Aprobarea indicatorilor tehnico-economici a proiectului – tip – – Amenajarea platforme la sol și platforme îngropate pentru colectare selectivă – 42.000 lei și 115.000 de lei
– Amenajare terenuri de sport la școlile din Sectorul 4 – 311.000 de lei
– Construire patinoar olimpic – 59 milioane de lei
– Amenajare construcție modulară cu funcțiunea de Hub Tehnologic – 7 milioane de lei
– Realizare construcție pentru arhivă – 11 milioane de lei
– Reconversia unei clădiri din strada Caporal Grigore Marin în școală și grădiniță – 10 milioane de lei
– Reconersie clădire din strada Enache Ion în creșă – 12 milioane de lei
– Reconversie clădire din Aleea Ciceu în creșă/grădiniță – 7,7 milioane de lei
– Reconversie clădire din strada Nițu Vasile în creșă – 4,5 milioane de lei
– Reconversie clădire din strada Olteniței în creșă – 1,3 milioane de lei
– Reconfigurare și extindere sistem rutier aferent Supralărgirii Șos. Berceni – 6,9 milioane de lei
– Reparații capitale Liceul Mircea Vulcănescu – 17 milioane de lei
– Reconversie clădire din aleea Mioara Luiza în creșă – 10 milioane de lei

200 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here